Localitatea braşoveană Teliu vrea să-şi câştige statutul de capitală europeană a preparatelor ecologice din melci.
Autorităţile şi fermierii din Teliu, localitate aflată la circa 25 km de Braşov, vor să îşi „branduiască“ zona drept „Ţinutul Melcilor“. Aceştia aduc drept argumente densitatea mare de ferme de melci, dar şi faptul că singura fabrică de procesare completă a cărnii de melc s-a inaugurat aici, în acest an.
„În primul rând, ar trebui ca locuitorii din zonă să îşi asume această identitate. Când ei vor vorbi de Teliu ca de ţinutul melcilor, şi când profitabilitatea afacerii va fi vizibilă, vom putea vorbi cu adevărat de ţinutul melcilor. Cel mai probabil în trei ani de zile vom avea primele rezultate“, spune Ionuţ Ţaţa, directorul Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB).
În plus, pe 10-11 mai, la Teliu au avut loc, în premieră, „Zilele Melcului“. Manifestarea va cuprinde un simpozion despre agricultura ecologică, dar şi muzică populară, plus melci şi bere“. „Pe viitor vrem să organizăm şi un festival gastronomic specific“, spune primarul din Teliu, Vasile Şerban.
