Vulcani noroioşi reprezintă formaţiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafaţă apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafaţă şi, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând nişte structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieşit la suprafaţă este rece, deoarece vine din straturile de argilă.

     Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioşi. În Europa sunt foarte puţini vulcani noroioşi pe continent, cum ar fi cei din Azerbaidjan, mai mulţi există însă sub mări, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroioşi din apele Norvegiei, cei din mările Caspică şi Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia şi insula Trinidad din Caraibe.

     O erupţie actuală foarte gravă a unui vulcan noroios, care a avut loc la 29 mai 2006, are loc în estul insulei Java (Indonezia) în localitatea Sidoarjo, situată la 20 km sud de importantul oraş Surabaya. Erupţia s-a intensificat cu timpul, ajungând în noiembrie 2006 până la 125.000 m³ de noroi pe zi.
     În România, cea mai importantă locaţie este cea din judeţul Buzău (vezi şi articolul Rezervaţia Vulcanii noroioşi). La o scară mult mai redusă, fenomenul este întâlnit însă şi în alte regiuni ale României, precum Podişul Moldovei şi Podişul Transilvaniei.

Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund se găseşte pe partea estică a versantului Mălâia, la altitudinea de 1.420 m, în Munţii Siriului. Cele două nume ale acestui lac provin din două legende. I se spune Lacul Vulturilor deoarece aici, conform unei legende, consemnată de Alexandru Vlahuţă în cartea sa România pitorească, lacul ar fi un loc unde vulturii primăvara să-şi înveţe puii să zboare. Numele de Lacul fără Fund provine dintr-o altă legendă, despre un cioban care şi-a lăsat turma de mioare, a aruncat bâta în apa lacului şi a plecat. După un an de peregrinări, ciobanul şi-ar fi regăsit bâta în apele Dunării şi mistuit de dorul mioarelor şi a locurilor natale, se întoarce acasă.

     Şi în anii de după primul război mondial reţeaua de transporturi din România Mare trecea cam prin acelaşi gen de poveşti ca şi acum. Legăturile dintre Vechiul Regat şi provinciile cu care acesta se unise în 1918 erau dezvoltate destul de anemic. Una dintre priorităţile guvernelor postbelice ar fi trebuit să fie dezvoltarea unor noi rute care să lege între ele diverse zone ale ţării.
     Un proiect îndrăzneţ era construcţia unei căi ferate care să lege Braşovul de Dobrogea prin Pasul Buzăului, tăind munţii printr-o reţea de tuneluri săpate în zona comunei Teliu.
     Trebuia să fie făcut un traseu între Braşov şi Constanţa, mai scurt cu o sută de kilometri decât cel clasic, prin Ploieşti.

CEL MAI LUNG
     Tunelul Teliu este şi acum cel mai lung din ţară, are 4.369,5 metri. El trebuia să lege comuna braşoveană de Întorsura Buzăului. Era gândit să aibă cale ferată dublă şi electrificată, soluţie revoluţionară în epocă. Realizarea lui a fost încredinţată, după negocieri, firmei germane "Julius Berger". Construcţia lui a durat, cu prelungiri fireşti în România, vreme de cinci ani, între 1924 şi 1929. Costurile bugetare au fost imense.
     Au prosperat oamenii din Teliu, fiindcă nemţii angajaseră peste zece mii de muncitori, inclusiv specialişti străini bine plătiţi, care spărgeau bani prin localitate. Chiar dacă lucrările avansau într-un ritm destul de încet, autorităţile priveau triumfalist ce se întâmpla. De multe ori se organizau chefuieli oficiale, cu notabilităţi de la Bucureşti şi invitaţi străini. S-a păstrat, de exemplu, un meniu de la 26 octombrie 1926, când s-a băut în cinstea străpungerii muntelui.
     Baştanii de la CFR, politicienii invitaţi de la Bucureşti şi şefii proiectului au balotat atunci în ei caviar şi nisetru aduse de la Capşa şi s-au ameţit cu şampanie franţuzească, vinuri vechi de Obobeşti şi coniac fin.
     Lucrările erau sub dublă comandă. Pe de o parte, dicta inginerul Ion Cotinţa, unul dintre iniţiatorii şi partizanii fervenţi ai proiectului, iar pe de alta, un grup de specialişti şi proiectanţi nemţi de la Julius Berger.

     Localitatea braşoveană Teliu vrea să-şi câştige statutul de capitală europeană a preparatelor ecologice din melci.
     Autorităţile şi fermierii din Teliu, localitate aflată la circa 25 km de Braşov, vor să îşi „branduiască“ zona drept „Ţinutul Melcilor“. Aceştia aduc drept argumente densitatea mare de ferme de melci, dar şi faptul că singura fabrică de procesare completă a cărnii de melc s-a inaugurat aici, în acest an.
     „În primul rând, ar trebui ca locuitorii din zonă să îşi asume această identitate. Când ei vor vorbi de Teliu ca de ţinutul melcilor, şi când profitabilitatea afacerii va fi vizibilă, vom putea vorbi cu adevărat de ţinutul melcilor. Cel mai probabil în trei ani de zile vom avea primele rezultate“, spune Ionuţ Ţaţa, directorul Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB).
     În plus, pe 10-11 mai, la Teliu au avut loc, în premieră, „Zilele Melcului“. Manifestarea va cuprinde un simpozion despre agricultura ecologică, dar şi muzică populară, plus melci şi bere“. „Pe viitor vrem să organizăm şi un festival gastronomic specific“, spune primarul din Teliu, Vasile Şerban.

Complexul Moara Dragaicilor este o surpriza arhitectonica placuta prezenta la intrarea in Buzau in localitatea Maracineni la intersectia DN2 cu E85.

Fie ca veniti in interes de afaceri, fie ca veniti in vizita, fie ca vreti pur si simplu sa va relaxati, aveti toate motivele sa alegeti Complexul Moara Dragaicilor din Buzau. Complexul Moara Dragaicilor este locul ideal pentru oamenii de afaceri si turistii aflati in cautarea relaxarii, a celor care apreciaza confortul de 4 stele, oferta de servicii fiind variata, de la simpla servire a mesei pana la pensiune completa.

La Hanul Crasmarita din Buzau puteti savura mancaruri traditionale romanesti si cu specific buzoian , retetele preparatelor culinare provenind din renumita bucataria taraneasca veche munteneasca si moldoveneasca. Toate aceste meniuri vor depasi exigentele dumneavoastra, punindu-va pur si simplu in dificultate in clipa alegerii bucatelor.

Palatul Comunal este o clădire aflată în centrul oraşului Buzău, România şi care serveşte drept sediu al primăriei şi consiliului local. A fost construit în perioada 1899-1903 la comanda primarului oraşului, Nicu Constantinescu, după un proiect al arhitectului Alexandru Săvulescu. Săvulescu a supervizat lucrările până în 1902, şi atunci locul său la conducerea proiectului a fost preluat de Kafşinski. Palatul a fost inaugurat în 1903, în prezenţa regelui Carol I şi a principelui Ferdinand.

Bine ati venit în cetatea Hunedoarei, devenita castelul celui mai stralucit rege al Ungariei medievale, Matia Corvin.
Monumentul are un farmec aparte datorat stilurilor de constructie diverse, a prezentei unor inovatii în plan militar si civil, precum si vietii tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani.
Castelul Corvinilor impresioneaza prin prezenta sa, ce domina orasul Hune- doara. Pentru cei atrasi de evul mediu, castelul reprezinta un monument singular in Romania si printre cele mai atractive din spatiul european.

În parcursul istoriei sale contemporane, castelul a fost gazda si cadrul realizarii mai multor productii cinematografice de prestigiu (filme artistice, documentare sau clipuri publicitare), aici fiind ecranizate momente celebre din istoria românilor sau din istoria universala (François Villon, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Alexandru Lapusneanu, David, Regii blestemati, Vlad, Jacqou le Croquat, Blood Rayne) sau urmeaza a fi realizate productii de acelasi gen (Biografia lui Martin Luther, Henric al VIII-lea, Sageata neagra). Care sunt criteriile pentru care castelul de la Hunedoara este ales de catre producatorii de film? Integralitatea monumentului, generozitatea suprafetelor în incinta si spatiul de protectie a monumentului, arhitectura propriu-zisa si serviciile aferente oferite de catre mediul urban si optional de catre mediul rural, aflat în vecinatatea castelului, mediu care îsi conseva relativ bine traditiile. Avantajele realizarii unei productii cinematografice la Hunedoara sunt multiple si imediate. Pe de o parte, beneficiile financiare si mediatice, obtinute de catre castel, implica realizarea statutului de autofinantare al muzeului, precum si resurse suplimentare care pot fi dirijate catre lucrarile de restaurare. Beneficiaza, de asemenea, agentii economici din municipiu care pot oferi servicii de calitate pentru solicitarile de cazare si masa aferente prezentei unei echipe mari de filmare.
Productia cinematografica reprezinta, pâna în prezent, singura modalitate prin care în castel se reediteaza pentru scurta durata atmosfera specifica pe care a avut-o odinioara, sau prin care vizitatorul contemporan, atunci când i se permite, traieste momente speciale într-o ambianta de curte medievala.

Pe blazonul familiei Corvinilor este inscrptionat un corb care tine în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legenda. Se spune cã Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasa femeie din Tara Hategului, pe nume Elisabeta. Pentru a o feri de necinste, regele îi da de sot pe unul din vitejii sai, Voicu, daruindu-i totodatã si un inel ca si dar pentru copilul nenascut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va creste si va merge la curtea regala. In timpul unei calatorii facuta de familia lui Voicu, poposind pentru a pranzi, inelul este uitat pe o margine a stergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de stralucirea inelului îl fura încercând sa plece cu el. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc si sageteazã corbul, recuperand astfel inelul. Atunci cand creste si ajunge la curtea regala, povesteste aceastã patanie, iar regele, impresionat de aceasta istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor sã fie corbul cu inel de aur în cioc.
De altfel, si numele familiei provine din latinescul "Corvus", care inseamna "Corb", o pasare care simboliza cu totul altceva în evul mediu, si anume întelepciunea si longevitatea.

Unicitatea monumentului de la Hunedoara consta in gradul inalt de reprezentativitate pentru arhitectura militara din sud-estul Europei secolului XV, el intrununind cele mai dezvoltate elemente de arhitectura civila, Palatul Mare fiind o constructie de inspiratie franceza, unica în spatiul dominat de regatul maghiar în acea perioada, ilustrand maretia unei mari familii, cea a Hunedorestilor, capabila sa imprumute modele arhitecturale dintr-un spatiu care gazduieste una dintre cele mai stralucite civilizatii medievale: Franta. Alte elemente care transforma castelul de la Hunedoara într-un caz singular, sunt interventiile ulterioare secolului al XV-lea (constructiile din secolul al XVII-lea, restaurarea din finalul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea), care ofera vizitatorului o mixtura unica de elemente arhitecturale apartinand Renasterii, stilurilor baroc si neogotic.

Muzeul de la Hunedoara a fost înfiinţat în anul 1974, instituţia fiind gãzduitã de cel mai important monument medieval din sud-vestul Transilvaniei. Iniţial, tematica expoziţiilor din muzeu s-a concentrat pe perioada medievalã, însã în scurt timp, paleta tematicã s-a extins, punându-se bazele colecţiilor de arheologie, etnografie, artã decorativã şi carte veche.

Muzeul Castelul Corvinilor Hunedoara s-a aflat pânã în anul 1990 sub tutela Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, dupã acest moment funcţionând ca şi instituţie independentã, sub coordonarea Primãriei Municipiului Hunedoara.

Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut de patru piloni masivi de piatrã, plasaţi în albia pârâului Zlaşti (foto Podul de acces), lãsând în urmã curtea husarilor şi nişa ce adãposteşte statuia Sf. Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor şi al trecererilor peste apã.
Primul obiectiv major este Turnul nou de poartã, de formã rectangularã, turn care impresionezã prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spaţiu boltit (foto Turnul nou de poartă - coridor de intrare), fiind de notat prezenţa locului de gardã, unde este şi o vatrã de foc, aici aflându-se la acest moment casa de bilete. De aici se ajunge, cu uşurinţã, în închisoarea castelului, care pãstreazã o uşã masivã de lemn (foto Poarta închisorii).

Salina Turda este probabil cea mai celebra destinatie a turistilor ce viziteaza localitatea Turda. Aceasta mina dateaza inca din perioada romanilor si a fost unul dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat vertiginos si dupa retreagerea romanilor din Dacia.

Istorie

Prima atestare documentara a extragerii sarii in Turda dateaza din anul 1271. In trecut exploatarea era organizata in asa numitele Camari de Sare care erau de doua tipuri: unele care faceau exploatare, depozitare si transport pana la apa iar altele efectuau transportul pe apa si vanzarea sarii. Ulterior in anul 1786 exploatarea si valorificarea sarii devin monopol de stat dar incep sa apara unele probleme privind transportul sarii pe drumul abrupt ce cobora de la salina. Pentru rezolvarea acestei situatii se construieste incepand cu 1853 galeria Franz Josef si sunt modernizate minele Terezia si Rudolf. Salina Turda este inchisa in 1932.

Geologie

Depozitul de sare apartine sedimentarului transilvan ce se afla pe toata rama vestica a Depresiunii Transilvaniei, dar care apare aproape de suprafata doar in zonele anticlinale. Acest zacamant s-a format in urma cu 18 milioane de ani si se intinde din Depresiunea Maramures pana la Ocna Sibiului incluzand si Turda si Ocna Mures. Zacamantul de la Turda este situat in nord-estul orasului fiind intinsa sub forma unei perne alungite pe o suprafata de 45 kmp si are o adancime de 1200 m. Continutul de NaCl se situeaza in jurul valorii de 99Prozent iar intregul zacamant este estimat la aproape 39000 milioane tone. La suprafata zacamantului sarea este pura, cristalizata cu granule mari iar mai jos are unele intercalatii de sisturi argiloase si nisip fin alaturi de pietris.

Mina Terezia este o mina de tip clopot cu o adancime de 90 m in a carei vatra s-a format un lac subteran cu adancimea de 5-8 metri si un diametru in jur de 70 m. Mina a fost exploatata inca din 1690. Aici se afla celebra cascada de sare pe peretele nordic al minei, cascada ce s-a format prin depunerea sarii din solutia salina ce se prelingea din galeriile romane. Recent s-a amenajat un debarcader cu barci pe lacul subteran din Mina Terezia si o zona de promenada deosebita prin arhitectura elementelor ce o compun.

Program de vizitare:

-in perioada 1 mai - 31 octombrie: 9-15 (ultima intrare)
-in perioada 1 noiembrie - 30 aprilie: 9-13.30 (ultima intrare).

Salina Turda este deschisa de luni pana duminica!
* Se recomanda imbracaminte adecvata (pt 10-12 grade)

In vara anului 2010 pretul de intrare era de 15 lei bilet intreg si 8 lei bilet cu reducere pt copiii de la 3 ani pana la student care dovedeste calitatea cu un act. Se fac abonamente cu plata anticipata pe minim 7 zile. In zona Durgau unde este intrarea noua in salina, exista un strand cu 2 lacuri sarate unde se va putea face baie.

In perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010 a avut loc un proces de modernizare a Salinei Turda. In urma acestuia a fost creata o infatisare noua si o functionalitate extinsa a Salinei Turda. In Mina Rudolf exista acum o sala de concerte, teren de sport, bowling, minigolf dar si o gondola imensa si s-a montat si un ascensor (lift) pentru persoanele care se deplaseaza mai greu. In Mina Terezia s-a construit un debarcader pe lac cu barci care permit plimbarea turistilor pe lacul salin. Per ansamblu infatisarea Salinei s-a schimbat radical in bine. Deschiderea oficiala a Salinei Turda dupa renovare s-a facut in data de 22 ianuarie 2010.

     După mai bine de 10 ani de discuţii, Federaţia Română de Automobilism Sportiv a acceptat ca la Tîrgu-Mureş să se desfăşoare în perioada 4-6 iunie o etapă, din cele opt, a Campionatului Naţional de Raliu.

     Toate cele 21 de panorame le poti gasi AICI